duminică, 20 noiembrie 2011

Primul an de școală


Acum să va spun despre școala mea și de ce – mi place așa mult . În prima zi de școală a mea , în clasa întâi , a fost cea mai emoționată
Zi din viața mea .
Atunci când am înghețat de frig în curtea școlii și ascultam cu mare atenție discursul ținut de unele învățătoare , domnul director și poliția , mă gândeam cum va fi în interiorul insistuției , cum va fi în anii viitori și dacă îmi vor apărea în calea de a învăța , dificultăți . Eram foarte curioasă cine îmi va fi învățătoare timp de 4 ani . Când am auzit că mă strigă doamna iulia ancuța vasile , am mers timidă și i – am dat bucgetul cu trandafiri roșii ca săngele . Apoi am mers doi câte doi în luminoasa cla să . Cât timp ne îndreptam spre școală , doamna cu zâmbetul pe buze , zise :
,, - de ce sunteți așa rușinoși ? Nu fiți timiți ! ,,
Dar noi tot eram . Când am ajuns în clasă , m – am așezat în prima bancă . Doamna mai a schimbat locul noilor mei colegi , dar pe mine nu m – a mutat .
Iată că a trecut deja 1 an , așa că am luat marea și frumoasa vacănță pe care o așteaptă toți copiii . A trecut repede primul meu an școlar și au trecut repede și cele 3 luni , a câte 30 sau 3i de zile fiecare .
Cu o zi înainte de aveni la școlă credeam că nu – mi voi face nicio prietenă , dar nu a fost așa . Mi – am făcut o prietenă foarte bună .
În vacanță am ținut legătura aproape cu toate fetele . Am vorbit la telefon sau ne – am întâlnit în parc să ne jucăm . Pentru doamna învățătoare am pregătit în timpul anului școlar , am strâns o cgetă pentru ziua ei , care era în iulie . Acum vă dați seamă dece am strâns în anul școlar ? Dacă nu vă dați seama , vă spun eu . Pentrucă ziua dânsei era în vacanță și nu puteam să – i dăm un cadou .

Al doilea a școală



Iată că deja s – a terminat vacănța . Toți colegii mei care acum nu au mai fost noi . Doar trei au fost noi veniți . Anul ăsa a fost mai încărcat cu mai multe teme , multe concursuri , la unele am luat și medalii . Două de aur și una de bronz . Pot să zic că și în clasa a doua am stat în aceeași bancă . Sfârșitul anului școlar a fost cel mai frumos din viața mea , deoarece am primit multe diplome și doar 4 medalii de pe urma grelelor concursuri și cele ușoare .




Al treilea an de școală

Ce pot spune despre aces an , deoarece de abia l – am început . Pot spune că în fiecare an mă bucur de frumoasa revistă ,, doxi ,, . Acum mă pregătesc pentru concursul din aprilie .







ÎNGRIJIREA PORCUȘORILOR DE GUINEEA

ÎNGRIJIREA PORCUȘORILOR DE GUINEEA




ÎNAINTE SĂ VĂ DAU UN SFAT DESPRE PORCUȘORII DE GUINEEA , SĂ VĂ SPUN DESPRE AL MEU .
ÎL CHEAMĂ PORCKI . ESTE UN PORCUȘOR DE GUINEEA CARE MĂ IUBEȘTE FOARTE , FOARTE MULT . ȘI EU ÎL IUBESC SUTĂ LA SUTĂ . EA ARE PĂRUL DE TREI CULORI : MARO DESCHIS , ALB ȘI NEGRU . CÂND ÎI PUN MĂ NA LA GURĂ , EA MĂ LINGE .
ÎI DAU DRUMUL PRIN CASĂ ȘI SE ALEARGĂ PRIN TOATĂ SUFRAGERIA . CÂND AUDE UŞA DE LA BUCĂTĂRIE DESCHIZÂNDU – SE , ÎNCEPE SĂ CHIŢĂIE ŞI CÂND AUDE FOŞNETUL PNGII , E SIGUR CĂ ÎI DĂM DE MÂNCARE . MAI ARE PUŢIN ŞI ÎMPLINEŞTE UN AN DE CÂND STĂ CU NOI . PE 1 DECEMBRIE L - AM LUAT , ANUL TRECUT .
ACUM SĂ VĂ DAU UN SFAT DESPRE DEŞTEPŢII PORCUŞORI DE GUINEEA . ÎN PRIMUL ŞI ÎN PRIMUL RÂND TREBUIE SĂ AI FOARTE MULT TIMP DE EI . DACĂ NU VA STA NIMENI CU EL , NU VEŢI FI PREA FERICIŢI , DEOARECE NU SE VA OBIŞNUI CU VOI . ÎN AL DOILEA RÂND , CUŞCA TREBUIE AŞEZATĂ ÎNTR – UN LOC FERIT DE CURENT SAU FRIG , FIINDCĂ SUNT FOARTE SENSIBILI LA FRIG ŞI FAC URDORI SAU SE ÎMBOLNĂVESC ŞIE PROBABIL SĂ NU MAI TRĂIASCĂ . ÎN AL PATRULEA RÂND , TREBUIE ÎNVĂŢAT SĂ SE PLIMBE DES PRINTR – O CAMERĂ MARE . MAI TREBUIE ÎNVĂŢAT SĂ VINĂ LA MÂNA TA , FĂRĂ SĂ SE SPERIE . ÎN AL CINCILEA RÂND TREBUIE SĂ – L IEI DES ÎN BRAŢE . ÎN AL ŞASELEA RÂND TREBUIE SĂ – L ALINŢI ŞI SĂ – I CÂNŢI CÂNTECE LINTE ŞI LINIŞTITOARE . ÎN AL ŞAPTELEA RÂND , CÂND I SE TERMINĂ MÂNCAREA , TREBUIE SĂ – I IEI ASTFEL DE MÂNCARE . ÎN AL OPTILEA RÂND TREBUIE SĂ – I DAI IARBĂ USCATĂ , ADICĂ FÂN , CA SĂ – I CUREŢE FIRELE DE PĂR CARE LE ÎNGHITE , DEOARECE PORCUŞORULUI DE GUINEEA ÎI CADE FOARTE MULT PĂRUL . PĂRUL LOR E CA PĂRUL DE PISICĂ . MAI TREBUIE SĂ – I DAI : SALATĂ , VARZĂ FOARTE PUŢIN , ANANAS , MORCOV, CASTRAVETE , ROŞIE , MĂRAR , PĂTRUNJEL , MĂRAR ŞI MAI MĂNÂNCĂ FASOLE TECI , DAR NU AŞA MULT LE PLACE . SĂ ŞTIŢI CĂ OAMENII CARE ZIC , CĂ PORCUŞORII DE GUINEEA NU AU VOIE DE APĂ , NU SPUN ADEVĂRUL . ŞI EI AU NEVOIE DE APĂ DEOARECE FÂNUL LE FACE FOARTE MULTĂ SETE , DAR CHIR DACĂ NU MĂNÂNCĂ FÂN , TOT AU NEVOIE DE APĂ .

Zborul cu avionul


Alice îşi dorea de când era mică să zboare cu avionul din America într–o ţară din Europa . Dar nu doar ea - şi dorea să meargă în Europa , mai vroia şi Maicăl , fratele ei . Cei doi fraţi le–au spus mica dorinţă părinţilor lor.
Mama , cu lacrimi în ochi , le spuse :
- Dragi mei , eu şi tatăl vostru nu avem prea mulţi bani să vă împlinim acest vis . Dar dacă vom munci dublu , zi de zi , sâmbătă şi duminică , vom strânge bani să mergem în Europa .
- Cam în câte zile strângeţi banii necesari ? întrebă Alice .
- Păi ……….. cam într – o lună ……..poate două jumătate ! spuse tatăl .
- Ce ? Nu se poate în mai puţine zile ? întrebă Alice roşie ca macul şi înfuriată .
Apoi plecă în camera de oaspeţi , plângând . Maicăl se scuză părinţilor şi fugii la surioara lui mai mică .
Fiindcă erau în camera de oaspeţi , băiatul a servit – o pe fată cu un ceai de mentă .
- Nu înţeleg de ce plângi ! Vor strânge bani ca noi să ne împlinim visul . De ce trebuie să fi obraznică ?
- Ba nu sunt ! A spus așa doar ca noi să nu ne supărăm . Așa face mereu !
- De unde știi ?
- Ă , ă ,ă ,ă ,ă , ă , uite așa știu eu !
Geni și Eric , părinții copiilor , rămăseseră fără răsuflare , singuri , în sufragerie .
Cei doi frați au crescut , au mers la liceu , facultate și apoi s – au angajat . Atunci părinții fetei și ai băiatului erau bătrâni , dar totuși și – au adus aminte de dorința copiilor lor . Atunci când Maicăl și Alice erau mici , fata făcuse scandal , așa că și Geni și Eric s – au înfuriat tare . Dar acum au uitat de cele întâmplate .
Cei doi bătrâni au luat bilete pentru a zbura cu avionul .
Așa că această poveste s - a terminat cu zâmbete .







vineri, 11 noiembrie 2011

PRESCHIMBAREA

Se apropie Crăciunul . Este cea mai frumoasă sărbătoare pentru toată lumea . Izabel , o fată doar de 9 ani , este nerăbdătoare să vină Moş Crăciun . Mai are de aşteptat , deoarece suntem de abia pe 14 decembrie . În aceste zile rămase , Izabel zburdă prin toată casa de fericire că o să vină cel ce face cadouri tuturor copiilor cuminţi .
Iată că a venit timpul ca fetiţa să – i scrie o scrisoare Moşului .
,, - Dragă Moş Crăciun , eu mereu mă joc ,, FAŢA – SCUNSELEA ,, cu fratele meu mai mare . Dar mereu pierd . Aşa că aş prefera să – mi aduci o maşinărie care să poată să mă facă oricând vreau şi oriunde invizibilă . Aşa voi câştiga mereu acest joc . Mulţumesc foarte mult !!!! ,,
Imediat când a terminat scrisoarea , a pus – o sub brad . În ajunul Crăciunului
s – a pus în pat să doarmă , dar nu a putut adormii de nerăbdare . Dar până la urmă , a adormit .
S – a trezit cam pe la ora 10 : 30 dimineaţa . Ce să vezi ? A găsit maşinăria . S – a făcut invizibilă , dar nu mai se putu face a loc . Fata a stat şi s – a gândit de ce oare a rămas invizibilă . Gata !!! Şi – a adus aminte că atunci când a deschis pachetul unde era maşinăria , era un bileţel unde scria :
,, Această maşinărie poate să îţi facă nişte probleme , de genul : nu te mai poate face la loc sau să faci alergii la unele alimente sau obiecte magice . Ca să scapi de alergii sau de a scăpa de invizibilitate , trebuie să te duci la ZÂNA GHEȚURILOR , care se află în la Polul Nord . Caută mai bine în fundul cutii unde se află maşinăria şi vei găsi cele necesare pentru a fi gata pentru aventură .
Izabel a plecat în aventură şi s – a întors întreagă şi vizibilă .