COPILUL ŞI ZÂNA

A fost odată ca niciodată .... primăvara. Dar, tot era zăpadă. Lumea era tristă. Noaptea a venit o zână.

Un copil care nu avea casă a văzut-o pe zână. Copilul se uita.

- Cine esti? - întreabă copilul.
- Sunt Zâna Primavară.
- Şi o să aduci primăvara?
- Doar când va răsări Steaua! Copilul era surprins. A sosit ziua. Copilul îi intreba pe oameni când va răsări Steaua. Oamenii se uitau uimiţi la copil.
- Ce stea? -întrebau oamenii.
Copilul se duse acasă plângând. Când ajunse acasă nu era nimeni.
- Unde este mama? - întreba copilul pe toată lumea.
- Mama ta a murit.
- Ce? întrebă copilul.
A venit Zâna.
- De ce plângi, copile? - îl întrebă Zâna.
- Păi, mama mea a murit!
Dar, Zâna era mama copilului.
- Copile, eu sunt mama ta!
- Ba nu!
- Ba da!
- Zâna se transformă în mamă.

Calul şi ţăranul

A fost odata ca niciodată, un cal mic. El nu avea stăpân. El era trist ca nu avea stăpân. Deodată, apare noaptea o zână. Ea îi dă calului un palat mare. Dar calul dormea. Calul se trezeşte. Era o zâna frumoasă.

- Cine eşti? -spune calul.

- Sunt zâna care ţi-a dat palatul!

- Ce palat?

- Un palat mare.

- În palat este cineva? -întreabă calul.

- Nu este nimeni.

Calul este trist.

- Şi de ce mi-ai dat palatul acela mare?

- Pentru că nu aveai casă.

- Eu nu vreau o casă. Eu voiam un stăpân.

- Dar nu-mi mulţumeşti?

- Ba da: Multumesc foarte mult, zână bună!

- Zână bună, cu magia ta îmi dai un stăpân?

- Da. Dar să asculţi de stăpân. Şi zâna bună îi dădu un ţăran.

Ţăranul era rău. El vroia să-l omoare pe cal. Calul fugi la un lac şi plânse. Vine zâna bună.

- De ce plângi?

- Păi ţăranul vroia să mă omoare. Atunci zăna i-a luat stăpânul.

Când se întoarse acasă, nu mai găsi pe nimeni. O cheamă pe zână:

- Unde imi este ţăranul?

- Păi nu-l mai vroiai ....

Acum calul este trist.