Calul şi ţăranul

A fost odata ca niciodată, un cal mic. El nu avea stăpân. El era trist ca nu avea stăpân. Deodată, apare noaptea o zână. Ea îi dă calului un palat mare. Dar calul dormea. Calul se trezeşte. Era o zâna frumoasă.

- Cine eşti? -spune calul.

- Sunt zâna care ţi-a dat palatul!

- Ce palat?

- Un palat mare.

- În palat este cineva? -întreabă calul.

- Nu este nimeni.

Calul este trist.

- Şi de ce mi-ai dat palatul acela mare?

- Pentru că nu aveai casă.

- Eu nu vreau o casă. Eu voiam un stăpân.

- Dar nu-mi mulţumeşti?

- Ba da: Multumesc foarte mult, zână bună!

- Zână bună, cu magia ta îmi dai un stăpân?

- Da. Dar să asculţi de stăpân. Şi zâna bună îi dădu un ţăran.

Ţăranul era rău. El vroia să-l omoare pe cal. Calul fugi la un lac şi plânse. Vine zâna bună.

- De ce plângi?

- Păi ţăranul vroia să mă omoare. Atunci zăna i-a luat stăpânul.

Când se întoarse acasă, nu mai găsi pe nimeni. O cheamă pe zână:

- Unde imi este ţăranul?

- Păi nu-l mai vroiai ....

Acum calul este trist.